În aceeași noapte
(textul meu preferat)

autor Dan Pavel aprilie 19, 2018
În aceeași noapte <br> (textul meu preferat)

Între dârele de frână un pantof lasă umbre lungi pe asfalt. Un tânăr bruschează un polițist confuz care îl împiedică să acorde primul ajutor. Un șofer își acoperă fața cu mâinile. Cineva urlă a suflet sfâșiat. Nuntașii încă nu simt lipsa domnului bine îmbrăcat, cinstesc prea departe pentru a fi auzit zgomotul frânelor peste volumul muzicii de petrecere. Nimeni nu l-a văzut ieșind din restaurant. O mulțime de siluete tăcute înconjoară scena cu mișcări lente, iar șirul lung de mașini caută să scape de ambuteiajul creat. Străfulgerarea girofarurilor transformă peisajul nocturn într-o procesiune de grimase încremenite în timp. Poziția nefirească a trupului și lipsa de mișcare trădează deznodământul. În zare se aud artificii și o sirenă. În aceeași noapte o fata își vinde trupul la colț. E îmbrăcată mult prea sumar pentru vremea de afară. Cu gesturi lascive intrate în reflex, zâmbește stângaci și îmi face cu mâna. Intrată în lumina farurilor arată ca un iepure zgribulit. Întrezăresc o vârsta prea fragedă și un suflet ponosit. Îi admir formele aproape perfecte și mă întristez. O întreb adresa. Îmi răspunde politicos. Mai departe așteaptă încă o fată și încă una… . Priviri moarte, paiete lucitoare și parfum ieftin. O procesiune de tinerețe distrusa, la preț redus. În umbra unei intrări se înghesuie vânzătorii de carne, cu ochii mijiți la marfă și potențiali consumatori. Reclamele luminoase promit că fericirea e la supermarket. Mă întreb cum dracu’ am ajuns în zona asta de oraș. Șoseaua brăzdează întunericul cu aburi de canal. În sfârșit adresa corectă.

În aceeași noapte un actor înfrânt de sărăcie își caută drumul către prieteni demult uitați. E ostenit și lefter. Nu îndrăznește să cerșească banii de bilet către casă și nici de mâncare. Demnitatea asta te omoară uneori. E țărâna plină de oasele celor drepți și nedreptatea dansează vulgar deasupra lor. Cu spatele încovoiat de foame și gesturi lipsite de speranță, actorul face autostopul pe DN1. Opresc. Merge oricât de departe mă lasă inima să-l duc. Nu trage speranță că va ajunge prea curând. Povestește de pe bancheta din spate despre o viață de orfan și oameni care nu mai sunt, despre dragoste și pribegie, despre o jumătate de pâine și rolul său favorit alături de maestrul Dinică. Posturile sunt blocate de la minister. Nu se mai fac angajări la teatru și chiria e prea mare. Mă răzgândesc și întorc mașina. E prea departe unde merge el. Actorul nu știe ce să spună. Pentru o clipă îl văd cum se teme că s-a suit în mașina unui necunoscut, apoi se resemnează. Îl duc la gară. Grasa plictisită de la ghișeu mă privește ca un pește mort în timp ce îmi ia banii. Cu mâna tremurândă actorul apuca biletul oferit și mulțumește stânjenit, aproape în lacrimi. Nici eu nu sunt departe de ele, dar mă abțin. Incinta miroase a transpirație și ulei de motor. Îmi spune că o să doarmă în sala de așteptare și că nu e nevoie să-mi fac griji pentru el. Mâine dimineață pleacă trenul către locul îndepărtat unde s-a născut, unde n-a avut pe nimeni, dar speră să mai fie cineva. Nu pare convins că va găsi ce caută. Zâmbesc și îi strâng mâna. Nu știu ce e mai trist, faptul că ne-am despărțit așa de repede sau că l-am regăsit pe internet și am aflat că spunea adevărul. Aș fi preferat să fiu mințit de banii ăia. Dacă mă păcălea pentru ei era mai puțin nedrept.

În aceeași noapte se îmbrățișează oameni. Cântându-și tinerețea sub măștile de bal, niște umbre vociferează fără reținere despre viață, dragoste și dulcea ignoranta întreținuta cu alcool. Un puști se apleacă chinuit deasupra unui vas de toaletă. O fată râde zgomotos de cineva prăbușit peste bar. Vacarmul muzicii acoperă un suspin melancolic. Un el se preface neinteresat de o ea.  Ea zâmbește teatral și încearcă să ascundă faptul că s-a gândit toata săptămâna la suicid. Ar fi fost frumoasa dacă n-ar fi simțit că moare încet pe dinauntru. Cu toții ne transformăm treptat în caricaturile noastre, în ce credem noi că vor alții să vadă. El ar vrea o seară de dragoste, dar nu știe ce-i aia. Ea ar vrea să se șteargă fără urmă din lume și din memoria tuturor. Dispar amândoi în mulțime. Nu mă pot concentra asupra nimănui în beciul ăsta obscur. Cineva câștiga o sticlă de whisky la un concurs ambiguu. Locul doi primește șase beri la alegere. Îmbulzeală, râsete și strigăte de bucurie. Mirosul îngrozitor de alcool și urină nu mă mai deranjează așa tare. Unii par pregătiți de halloween de la pubertate, nu înțeleg de ce au mai cheltuit bani pe costume. Tac și zâmbesc politicos. Un pletos bondoc și beat încearcă să schimbe o hârtie de cincizeci de lei. Nu am să-i schimb. Podeaua e lipicioasă. Mă scuz și ies. Lângă un maidanez bucuros se clatină un domn răvășit. Pornesc motorul. Domnul răvășit cere scuze într-un telefon cu ecranul crăpat. Mi-e frig.

În aceeași noapte un tată își mângâie copilul adormit în autobuz. O mamă îngrijorată își face calcule. E a treia noapte când îl poartă pe brațe către camera de gardă. Întinsă într-un pat, cu ochii închiși, o femeie între două vârste ascultă respirația grea a soțului. Mâine sunt gata actele de divorț și copiii încă nu știu nimic. Un student urlă despre dragoste dintr-o fereastră. O fată îmbrăcată elegant îi zâmbește și-i face cu mâna. Așteaptă un taxi care nu mai vine. Un gunoier împinge un tomberon și fredonează ceva cunoscut. Undeva în beznă o voce promite că o să slăbească la vară. Opresc la semafor și, pentru câteva clipe mintea îmi rătăcește haotic: Trebuie să reînnoiesc polița de asigurare. Am uitat să plătesc impozitul. N-am mai fost de mult la mormântul lui taică-meu. Trebuie să mă bărbieresc. Îmi pare rău că n-am apucat să vorbesc cu prietenii la petrecere. Azi-noapte m-am uitat la spatele tău gol în timp ce dormeai. Oare ți-am influențat visul? M-aș duce la o sală de fitness, dar mi-am pierdut respectul pentru frumusețe. Unde se duc gândurile când se duc? Semaforul se face verde. Motorul fierbinte toarce discret pe un bulevard pustiu. Nu știu încotro mă îndrept în bezna asta și nici câți kilometri am făcut până acum. Filmul orașului rulează în continuare pe parbriz. Ești frumoasa. Nu-mi dau seama dacă te plictisesc sau te intimidez. Te întorci către mine și întrebi timid: ”Ești supărat?”. Strâng de volan: ”Nu… .”.

Umbre zgomotoase

11 commentarii
100

Poate îţi place altceva

11 commentarii

Ana aprilie 19, 2018 - 9:21 am

Nu e prima dată când rămân mută după ce te citesc…
Eşti genial man!
Când te-or descoperii ăştia să rămâi la fel. Ne dai speranţă şi bucurie cu scrierile tale.

Reply
Ana aprilie 19, 2018 - 9:29 am

scuze! am scăpat un i în plus, de emoţie :), că am terminat cele patru clase cu coroniţă! :)))

Reply
Dorin Ciobica aprilie 19, 2018 - 10:31 am

Te-ai făcut fotograf, Dane. Unul foarte dibaci.

Reply
Marina aprilie 19, 2018 - 11:59 am

Revin cu plangerea mea: citesc de pe laptop si randurile sunt prea late, nu se poate citi. Te rog, te rog, fa ceva!

Reply
Carmen aprilie 19, 2018 - 12:21 pm

Surprinsa si nu prea. E bun textul. Dar acuma sa nu cazi de tot in oala cu poezie . Mai vreau sa rad.

Reply
Dr. Acula aprilie 19, 2018 - 1:53 pm

Chapeau! Am intrat pentru o tură de râs. Au fost pasaje la care m-am făcut pielea găinii. Foarte tare!

Reply
Drumetu aprilie 19, 2018 - 5:01 pm

Ridi, pagliaccio, ridi!

Reply
MICA aprilie 19, 2018 - 9:01 pm

E ceva magic in textul asta. Are sclipiri de licurici, miros de parfum si gust de sange.

Reply
Ioan aprilie 22, 2018 - 11:56 am

Taximetrist? A fost o vreme cand eram invidios pe taximetristi si pe puscariasi: mi se parea ca au atat de mult timp(fără sa-l merite) pentru filosofie!
Partea care il descrie cel mai bine pe Dan Pavel: „Aș fi preferat să fiu mințit de banii ăia. Dacă mă păcălea pentru ei era mai puțin nedrept.”

Reply
Ce se mai întâmplă în România 18 – 16 – Economie 101 aprilie 22, 2018 - 6:14 pm

[…] În aceeași noapte […]

Reply
Dorin aprilie 27, 2018 - 9:12 am

Ce sa mai comentez? Esti fantastic pentru mine, nu-mi mai aduc aminte cand am mai citit ultima data ceva asa de placut, ma ungi pe suflet! Continua sa scrii, esti foarte bun, stiu, nu sunt critic literar, insa imi creezi aceleasi senzatii ca atunci cand citeam Marin Preda. Pe care am sa-l iubesc vesnic…

Reply

Comentezi?

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.