Sunt dezinvoltă, dar nu pun gura pe așa ceva!

autor Dan Pavel martie 28, 2018
Sunt dezinvoltă, dar nu pun gura pe așa ceva!

Eu am crescut în vremuri în care rocker-ițele aveau între picioare părul pe care îl au astăzi hipsterii pe față, așa că nu sunt pretențios la femei. Nu cred să existe bărbat în România care să nu fi avut nefericirea de a coborî între picioarele unei femei pentru a face cunoștință cu gura lui Karl Marx. Țara asta suferă de un vechi blestem, rămas de la trădarea lui Mihai Viteazu, care face ca produsele igienico-sanitare să aibă o penetrare de unu la un deceniu. În 90-2000 intra crema de epilat, deceniul 2010 a fost dedicat bețișoarelor de urechi și așteptăm cu nerăbdare intrarea în folosință a pastei de dinți până în 2020. Fiecare dintre noi avem cel puțin o experiență din asta nefericită, a cărei memorie plutește deasupra virilității noastre și în ziua de azi, ca un blestem țigănesc. Avem și noi, bărbații, sensibilitățile noastre.

În urma unui articol despre bărbați, am primit mai multe cereri de a aborda și subiectul: Femei. Majoritatea cererilor au venit, bineînțeles, de la femei. Pentru că, până nu închizi doi bursuci vii într-un portbagaj, nu vei înțelege niciodată cu ce intensitate se pot urî femeile între ele. Nu știu ce aș putea scrie, mai ales că detest cunilingusul literar foarte popular în rândul celor care țintesc către publicul feminin. Am senzația că nu poți lua în serios femeile dacă le gâdili orgoliul cu platitudini, suflet de piculină și vrăjeli atent nestudiate, așa că vă întreb direct:

Îmi explică și mie cineva de ce unele femei au păr la subraț, dar sprâncenele desenate cu markerul? Nu pricep ce te poate determina să-ți smulgi tot părul de deasupra ochilor și să ignori părul pubian sau mărarul acela galben-maroniu de la subțioară. Poate doar un incendiu la locul de muncă. Eu, cum sunt în cap așa sunt și pe testicule. Este nu numai o chestiune de calviție, dar și de respect. Și, dacă tot suntem aici, am nevoie de adresa esteticianului ăluia cu glaucom care pictează buze la cinci centimetri de buze. Vreau să-l întreb de ce jumătate din femeile de la terasă au buzele alea de biban care se sufocă în barcă. Credeam că am făcut aceeași grădiniță și trebuia să colorăm cu toții până la contur. Să-i dea Dumnezeu gheață la inimă și să-l îngroape fără pantofi în picioare pe ăla care le-a convins pe femei să iasă pe stradă în pijamalele alea de bumbac și converși cu toc. Tot ăla cred că a inventat și colanții ăia de cauciuc industrial care, odată întins, devine semitransparent. Am văzut că sunt populari în rândul unor femei cu tulburări endocrine care vor să-și evidențieze a treia pereche de fese.

Mă rog… cert e că e grea viața de bărbat, mai ales atunci când sunt multe lucruri pe care nu apuci să le spui din pricina faptului că femeia de lângă tine se ceartă singură ca la repetițiile de teatru în care ea întreabă, ea răspunde și tot ea se enervează de ce și-a răspuns în numele tău. Oricum, mulțumesc lui Dumnezeu că am o femeie, așa cum e ea, că tare greu era când eram singur și trebuia să ies în oraș cu toate hașeristele bătute cu ceasul biologic peste păsărică. Eu n-aveam timp să mă prezint că deja plângeau copiii noștri imaginari și era și biberonul prea fierbinte. Dacă mi-ar fi crescut câte un centimetru de penis de fiecare dată când auzeam ”eu sunt foarte dezinvoltă, îmi place aventura și am simțul umorului”, aș fi târât după mine o trompă de elefant. Măcar făceam bani, ca o curiozitate a naturii sau ceva. M-aș fi putut lipsi de disonanța cognitivă generată de coliziunea între conceptele ”sunt dezinvoltă” și ”nu pun gura pe așa ceva”. Dacă nu v-ați prins până acum, eu fac o impresie foarte proastă la prima întâlnire.

Invariabil, toate femeile cu care ieși în oraș sunt puternice, toate au nevoie de un bărbat puternic și au citit foarte multe cărți. Dar nu toate le-au citit pe cele în care scrie că o conversație are doi participanți și că, după paisprezece ore de muncă, s-ar putea să nu mai ai chef de un alt interviu pentru angajare. Multe femei cu care ieși la prima întâlnire ți-o bagă pe-aia cu ”femeia, acea creatură magică și misterioasă”. De parcă eu nu știu că misterul se duce pulii de suflet când te-oi vedea cu mucii la nas, febră 39 și chiloții ăia de văduvă pe care îi porți la ciclu. Prin același gen de mister îmi put și mie picioarele. Adică suntem oameni, iar condiția umană este universală. Într-adevăr, femeia este o creatură magică și misterioasă în sensul că numai ea poate aspira la a treia nuntă de vis la care să-și invite toate cumetriile blazate și răpuse de cinism pentru că știu că aruncă cu banii degeaba.

Și? Nu mai spune!?! Ești o femeie inteligentă? Daaa! Văd că te-ai îmbrăcat în pasteluri geometrice de la brâu în sus, colanți negri cu dungi și tocuri vișinii? ‘ți-era că poate am vreo leziune cerebrală și nu văd să citesc cartonașele alea de la examenul neurologic? Daaa… ! Și eu l-am citit pe Emmentaler. Scrie niște poezii numismatice! Te sun eu… .

Poate îţi place altceva

Comentezi?