România în război cu frumosul

autor Dan Pavel martie 8, 2019
România în război cu frumosul

A sosit primăvara și, odată cu îndulcirea vremii, în grădină au răsărit mucurile de țigară, iar din cartier răsună ciripitul bormașinilor întoarse din țările calde. Într-o seară, pe creanga de la fereastra noastră s-a așezat o cucuvea. Vorbim despre un huhurez european, o cucuvea obișnuită, durdulie și pestriță, cu ochii mari și privirea aceea care îți lasă impresia că râde de lume pe sub mustață. A început să buhăie, noapte de noapte, până la răsărit. Eu sufăr de insomnii. Adorm greu și mă trezesc până și lăbuțele pisicilor care se plimbă prin casă, dar meteahna mea nu se răsfrânge asupra păsărilor. Ador să adorm pe sunetul naturii și să mă trezesc în ciripitul păsărilor. Locuiesc într-o zonă cu mulți copaci și poate singura frumusețe pe care o mai are cartierul acesta este cantitatea și varietatea de zburătoare.

Pe blocul meu locuiesc câteva zeci de porumbei, două ciori grive și niște corbi care sunt în competiție directă cu pisicile de la subsol. Au o ranchiună personală. În fiecare primăvară, la fereastra mea se ceartă o droaie de coțofene pe vișinele încă necoapte care atârnă din pom. Peste tot zboară scatii, mierle, rândunici, e plin de vrăbii și odată am văzut un vultur rătăcit care a așternut liniștea peste ciripitul din cartier. Pe marginea blocului vecin s-a aciuiat un stol de pescăruși care se ciondănesc mereu, fiecare pe locul lui de parcare, și care bârfesc pițigăiat până la asfințit. Seara ciocănesc în geamul unei vecine, ca deținuții cu gamela în gratii, până iese biata femeie la fereastră să le dea de mâncare. Cred că le dă și bani de buzunar, nu numai mâncare. Unul e atât de gras încât, la următoarea decolare, mi-e frică să nu cadă pe mașină și să-mi rupă suspensiile. E greu să-ți menții aerodinamica atunci când ești o bilă cu cioc și cu două aripi veștejite pe lângă bilă. La câtă mâncare le dă vecina, cred că pe lac se duc la curve, nu la pescuit, cum crede ea. Nu mai pleacă de aici pentru că le plesnește splina și îi apucă criza de astm dacă își iau zborul.

M-ați putea întreba ”de ce această introducere lungă și plictisitoare?” și ”ce treabă avem noi cu asta?”. Păi, n-am avea treabă, dar avem. Vedeți voi… ? Au ieșit vecinii pe stradă și s-au apucat să arunce cu petarde în speranța că vor speria cucuveaua care cântă prea tare și le tulbură odihna. Ați zice că bormașinile care răsună de dimineața până seara, muzica de trepanare care duduie din boxele vecinilor sau bubuitul petardelor ar fi un deranj mai mare decât o biată cucuvea care abia țipuie. Dar nu este așa. Cucuveaua asta stârnește reacții care mai de care mai tâmpite și mai violente în oamenii care locuiesc la adresa asta. Unii o sâsâie de parcă am fi la teatru, alții dau cu petarde, unul a aruncat cu fructe după ea, altcineva a încercat cu aplauze… totul ca să o facă să tacă din gură și să ne putem întoarce la manele, drum and bass, televizoare date la maxim pe Romania TV și cântec de bormașină. Biata cucuvea a venit de la țară pentru că agricultura de mare succes a lui Petre Daea a trimis toți șoarecii la București. Trebuie să vâneze și ea ceva. Vecinii noștri au alungat pisicile de la subsol și au blocat toate gurile de aerisire prin care intrau să nască lângă țevile de termoficare. Nu i-a trecut nimănui prin cap că, dacă alungi pisicile, ne umplem de șoareci și șobolani.

Tot vecinii m-au tocat la cap până am renunțat la cutia în care creșteam doi porumbei. Am lăsat să zboare puii și am demolat-o ca să nu mă mai cert constant cu toată lumea. Eram acuzat că umplu mașinile de găinaț deși, din miile de păsări din cartier, era improbabil ca taman ăia doi să fie sursa găinațului dintr-o parcare cu aproape o sută de mașini. E totuși posibil pentru că tocmai mașina mea nu era atinsă niciodată de găinaț. Acum, vecinii își pun sârmă ghimpată și țepi metalici la ferestre, ca să alunge păsările din zonă. Dau cu petarde, urlă, sâsâie și se ceartă între ei pe zburătoarele cerului care cică sunt pline de boli și fac mizerie. După care lasă cutiile de bere pe jos, aruncă mucurile de țigară în grădină și se pișă la colțul blocului. Grădina noastră e plină de tampoane intime, de pungi, hârtii și deșeuri menajere, dar păsările sunt marea problemă. Oamenii otrăvesc câinii și pisicile, dau cu parul după lighioane și rup crengile copacilor, când înfloresc, ca să se veștejească acasă la ei.

Românii sunt într-un permanent război împotriva frumosului. Înconjoară florile cu garduri de fier ruginit, astupă iarba din parcuri cu covoare de bitum și îngrădesc locurile de joacă ale copiilor cu plase de sârmă de parcă ar fi închisori, nu părculețe. Românii încing grătarul în orice paradis din țara asta, parchează pe orice gazon proaspăt, lasă gunoi oriunde s-ar duce și își varsă zoaiele în orice luciu de apă. Nu există plajă fără sticle, pungi și rahați, nu există pajiște fără cenușă de grătar sau deșeuri menajere. Nu mai există o pădure care să nu fi devenit veceu improvizat, plină de hârtie igienică și moloz de construcții aruncat la plesneală. Înlocuim boscheții verzi cu borduri și stâlpi, asfaltăm până în trunchiul copacilor, punem dale de ciment peste iarbă și micșorăm grădinile ca să mai facem loc de încă un mall în centru, care va congestiona traficul și mai mult. Renovăm bijuterii arhitecturale dând otova cu glet peste murale vechi de sute de ani. Punem izolație peste elementele sculptate cu migală ale clădirilor monument.

Suntem într-un permanent război cu frumosul. Dăm în el cu ură, de parcă ne-ar aminti cât suntem de urâți prin comparație. Preocuparea noastră este pentru maț. Prima căldură – grătar, 1 Mai – grătar, Paști sau Crăciun – mâncare, 1 Iunie – grătar, la mare – grătar, la munte – grătar. Oriunde am merge în vacanță, obsesia zilei este ce mâncăm, unde mâncăm și cât mâncăm. Primul lucru pe care îl povestesc românii întorși din concediu nu este ce au văzut și cum s-au bucurat, ci cât erau porțiile de mari și cum era mâncarea. All inclusive, porții mari, am luat și-n cameră, am făcut și poze la bufet, aveau niște fripturi cât palma de groase. Până și la munte românii vin cu portbagajul plin de carne, cu grătar, scaune, mese, cd-player, bufetul și tot mobilierul din bucătărie. Pentru că românul vrea ca natura să fie la fel de comodă ca sufrageria lui. Vrea ca, în natură, să audă tot muzica de la Taraf TV sau știrile zilei. De parcă nu ne-am putea bucura stând în fund pe o creastă de munte, admirând natura și mâncând un măr dintr-un rucsac. Am senzația că alungăm viața și batjocorim natura de lângă noi pentru că ne amintește cât suntem de morți pe dinăuntru. Până și ciripitul păsărilor ne deranjează.

8 commentarii
72

8 commentarii

Dana Hanganu martie 8, 2019 - 12:41 pm

Excepțional, ca tot ce scrii de altfel. Felicitări! Exact la fel gândesc și eu, dar nu am talentul tău de a descrie o realitate tragică.

Reply
Mihaela Nunweiller martie 8, 2019 - 1:17 pm

Trist, dar superb scris!❤

Reply
Adrian martie 8, 2019 - 2:49 pm

Ce sa mai comentez?!

Reply
Constantin martie 8, 2019 - 8:12 pm

Fara cuvinte. Trist dar adevarat

Reply
Alina dicu martie 9, 2019 - 7:18 am

Fuck humanity! Atat! 🙁

Reply
Alma martie 18, 2019 - 11:41 am

Fuck rumanity

Reply
mixy martie 9, 2019 - 10:35 am

Îmi pare bine că vezi toate astea, suntem din ce în ce nai puțini, încep să cred că și asta e o bulă. În rest… cocălăria e deja rang de boierie.

Reply
Silviu martie 13, 2019 - 7:58 am

Cand zicea Brucan acu 30 de ani ca ne trebuie 20 de ani penteu a ne deprinde cu democratia i-au sarit toti in cap. N-acem respect pt nimic, mediu, comunitate, n-avem bun simt pana la urma. O gloata lipsita de empatie. Cum bine punctai, matul este e pe primul loc, o natie de ghiolbani ignoranti care n-au iesit inca din Evul Mediu. Fi-mi-ar greata!

Reply

Comentezi?

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.