Cum te însori în România
îndrumar pentru naivi

autor Dan Pavel martie 30, 2018
Cum te însori în România <br>îndrumar pentru naivi

Trecând foarte recent prin această experiență, am început să realizez că mulți dintre tinerii dornici de însurătoare au o noțiune complet falsă despre cum e să te însori în România. Foarte mulți oameni naivi și idealiști au senzația că această uniune va fi una din cele mai memorabile și romantice experiențe din viața lor. Au dreptate doar în prima privință. Va fi de neuitat, dar romantismul și iubirea au fost supte din măduva căsătoriei cu aceeași competență și deplinătate cu care suge guvernul ăsta speranța din popor.

Tot ce mi-am dorit din momentul în care m-am hotărât să-mi cer nevasta de nevastă a fost în primul rând să nu mă ia la mișto, ceea ce nu s-a putut, și în al doilea rând să avem parte de o ceremonie intimă și personală, o uniune civilizată înconjurată de respect și tandrețe, doar între noi, așa cum e dragostea de fapt. Tocmai de aceea am renunțat complet la ideea de ”nuntă”, adică parodie/bal ipocrit și costisitor de pe urma căruia nimeni nu câștigă nimic spiritual. Aș fi mers cu drag la biserică dacă aceasta ne-ar fi permis să ne căsătorim alături de nașii pe care ni i-am ales, dar nu s-a putut pentru că sexualitatea nu le permite să fie implicați în ceremonii creștinești decât dacă sunt arhiepiscopi sau minori. În ultimă instanță nu am invitat pe nimeni, nici măcar părinții. Nu pentru că nu ne-am prețui prietenii sau familia, ci pentru că gestul nostru era atât de personal și intim încât nu simțeam nevoia de spectatori. Pasul acesta nu-l faci pentru nimeni altcineva. Ne-am închipuit o ceremonie simplă și plină de semnificație, cu gravitas, în care să uităm de tot ce este în jurul nostru și să nu mai percepem nimic altceva decât momentul, fără grija invitaților, aparențelor sau birocrației dumnezeiești.

Până aici totul sună foarte plăcut și călduț ca o burtică de pisic în serile geroase de iarnă. Realitatea căsătoriei din România este că burtica fierbinte de pisic era un șobolan cu jigodie care nu voia să plece din poalele tale umede de pișat, pentru că erai cald și viu, deși îți pierduseși mințile acum douăzeci de ani și trăiai doar în capul tău. Primul pas către cel mai romantic moment din viața ta de cuplu este mersul la Starea Civilă unde urmează niște etape birocratice pe care nu le detaliez aici. Urmează ziua cea mare. Te pregătești, scoți hainele de la naftalină și pleci zâmbitor cu viitoarea soție la braț, în ideea că momentul romantic crucial este iminent. La zece metri de poarta Stării Civile o cetățeancă romantică urât mirositoare și cu multe fuste îți aruncă un pumn de orez fix în ochi. Cel puțin speri să fi fost orez și nu hepatită. Începe: ”Dă și mie, să-ți trăiască frumoasa, chiparoasa!! Să aveți dă noroc, dă spor, dă astea!! Dăăă și mie! Dă și ban, dă și țigare…”. Îți spui că nu-i nimic, asta a fost singura hachiță ce putea cutremura un pic romantismul zilei, dar nu-l poate distruge. Ești ok, orezul nu ustură prea tare, momentul magic poate continua. Îți iei inima-n piept și întri în curtea Stării Civile. În curte e o masă mare unde se veselesc mulți cetățeni care tac mormânt și sorb vin roze din sticle de plastic. Doi acordeoniști cântă două melodii diferite în același timp și încearcă să se acopere unul pe celălalt în ideea că vor primi mai mulți bani decât concurența. Un paznic grăbește și bulucește cupluri în incintă: ”Haideți, haideți, următoriiiiii! Haideți, domnule că așteaptă lumea!”. Iese o brigadă cu tineri însurăței. El arată de parcă tocmai a pișat două pietre de la rinichi. Pentru ea e cea mai frumoasă zi din toate timpurile, este ziua în care i se șterg toate kilogramele.

Îți vine rândul și paznicul te poftește înăuntru cu gesturi grăbite. În sala de ceremonii te întâmpină niște pereți sterili ca beciul de la Medicină Legală. Pe jos e gresie, iar sala e pustie și nemobilată în afară de steaguri. Din tavan zumzăie niște becuri economice care te fac să crezi că ai cataractă. Arată ca sala în care l-au executat pe Joe Pesci în Goodfellas, când l-au mințit că-l primesc în mafie. În spatele unui pupitru imens stă ofițereasa Stării Civile. Screme un rictozânjet fals și ostenit. Totul e pe repede înainte. O cumătră se proțăpește cu tupeu în fața ta și spune: ”Stați aici! Martorii lângă. Facem minimum de poze și vi le dăm pe loc.”. Nu dorim poze. Repetă mai apăsat: ”Facem minimum de poze și vi le dăm pe loc! Nu costă mult!”. Nu dorim poze. Pleacă ofticată și se așază pe unicul scaun din toată sala. Bombăne. De afară răsună acordeoanele care aproape că acoperă vocile din sală. Ofițereasa începe brusc: ”Cetățene Pavel Dan, de bunăvoie și nesilit… bla, bla? Da! Cetățeană Mihăescu Mihaela, de bunăvoie…? Da! Recunosc că s-au întrunit condițiile legale… și vă declar căsătoriți! Semnați aici! Scrieți aici că vă păstrați numele. Semnați aici… aici… și aici. Felicitări! O zi bună!”. Paznicul grăbește următorul cuplu înăuntru.

Toată busculada asta durează două minute și ceva. Odată ieșit, începi să fugi cu mireasa de acordeonist. Niște cetățeni sorb vin și mestecă zgomotos. La poartă reapare hepatita care aruncă cu orez în nevastă-ta: ”Dă și mie, trăi-ți-ar ginerică! Pupa-ți-aș gurița ta! Dă o țigare măcar!”. De undeva se aude un al treilea acordeon. Nu poate fi decât Satana însuși care își freacă coaiele pe certificatul tău de căsătorie pe care tipa din spatele pupitrului demn de Darth Vader ți l-a înmânat fără o țiplă, un plastic, fără nimic. Zboară orez. O să iei hepatită direct pe certificatul de căsătorie dacă îl mai ții la vedere. Îl protejezi instinctiv ca pe un copil imaginar de hârtie. Începi să împingi martorii spre mașină pentru că ai bunghit cum se grăbește spre tine o altă cetățeancă plină de fuste și orez. Buluc, aglomerație, oamenii intră și ies. În mașină soția te întreabă dacă îți amintești ce a zis grasa că face statul pentru voi. Nu-ți amintești pentru că acordeon și poze cu de-a sila, meseni scăpați de la filmarea lui Caranfil, hepatită și hai mai repede.

După toată mascarada asta de ceremonie, lipsită de suflet, pasiune și entuziasm ca o curvă adusă cu lanțul la spovedanie, tot ce vrei să faci este să ajungi acasă și să faci dragoste cu soția ta. Vrei să-ți treacă și să uiți de kitsch-ul suprem. Ajungi acasă după ce înfrunți traficul de vineri, pentru că te-a mâncat pe tine în vuvuzelă să te programezi pe 13 la 13 fără să te gândești că sparg bugetarii poarta mai devreme și sunt străzile puhoi. Casa ta și cavoul lui Coposu au aceeași temperatură, doar că el nu are calorifere. Soția îți șoptește pe un ton romantic: ”Iubi, trebuie să fac un duș ca să rașchetez patina asta cu care ne-am pricopsit la Sfat.”. Ai face un duș împreună cu ea, dar tu nu ești suficient de romantic încât să mai intri în cadă după ce a țipat ca arsă că s-a tăiat apa caldă. Pasiunea amorului trebuie să mai aștepte în timp ce doi însurăței dezbrăcați și vineți privesc un țuțuroi care fâsâie și pârțâie șase metri cubi de pastă călâie ce se limpezește treptat.

Încerci să faci un playlist în minte cu cele mai bune manevre și trucuri sexuale astfel încât să o impresionezi cu ceva. Chiar dacă nu mai ai ceva nou, trebuie să vii măcar cu ceva din raftul prăfuit de la începutul relației, ceva ce n-ai mai făcut demult pentru că te chinuie accidentarea la genunchi din tinerețe, ea e operată la coloană și aveți un număr limitat de minute în care puteți tolera poziția și intensitatea respectivă până vă scoate descarcerarea SMURD pe patru tărgi din încleștarea amorului. Faceți sex ca și cum nimic nu v-ar mai putea despărți vreodată, nici nepotrivirea de caracter, nici muzicianul bine dotat, nici secretara cu douăzeci de ani mai tânără, nici copilul gras și imbecil asupra educației căruia nu vă puteți înțelege niciodată și a cărui existență trădează zi de zi ce cărți ați tras la tabinetul evoluției umane… ș.a.m.d. Faceți dragoste ca și cum veți dăinui veșnic, încleștați într-un sărut etern, o împletire ca o operă de artă cu păr pe cur, scamă în buric și celulită.

Faci sex sălbatic în bâzâitul telefoanelor setate pe vibrații la care sună toate rudele bucuroase că în sfârșit nu mai ești ultima varză de pe tarla. Între două partide de sex trebuie să porți conversații telefonice cu familia. Aceste conversații nu fac altceva decât să-ți submineze erecția cum lucrează DNA-ul la viitorul politicii românești și rup ritmul firesc al unei seri romantice: ”Da mamă, suntem bine, am ajuns acasă. Păi, ce să facem, stăteam și noi așa… Da mamă, știu, ne iubim mamă, păi cum să nu ne iubim… o să am grijă de ea, cum să n-am!”. Jesus Christ kill me now!!! Ați putea spune că, în această chestiune, dragostea este tot ce contează și ați avea perfectă dreptate. Partea dureroasă este că tocmai dragostea lipsește din ceremonie, din instituții și din argumentul legislativ. Tot ce este mai uman în societatea noastră este înlocuit cu obiceiuri obscene, superstiții și proceduri.

Poate îţi place altceva

1 comentarii

Bogdan aprilie 12, 2018 - 2:16 pm

omule, esti genial 🙂 un adevar surprins perfect de glume si care te face sa iti dai seama cat de tragica e de fapt situatia… si nu doar la articolul asta ma refer 😀 si articolul cu corporatistii e tare…

Reply

Comentezi?

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.