Colind
în teoria conspirației

autor Dan Pavel decembrie 11, 2018
Colind <br>în teoria conspirației

De undeva din străfundul visului meu a început să răsune tunetul sacadat al tobelor de război. Zgomotul ritmic al războinicilor infernului părea că se apropie și reușea încetișor să mă smulgă din somnul dulce. Inițial am crezut că pe sub fereastra mea trec batalioanele napoleonice, în drum către Rusia. Mă gândeam că trebuie să scot și eu flinta și sabia de sub pat, ca să apăr Ardealul de unguri sau de gepizi, dar m-am mai liniștit când am văzut că nu erau decât colindătorii. Batalionul nu era napoleonic, dar părea că băuse suficient Napoleon încât să facă față frigului și lipsei de rușine în a face atâta zarvă în creierii dimineții. Era alcătuit din tot felul de mitici îmbrăcați în port popular, cu bundă de miel și blugi tociți, așa cum purtau și străbunii noștri. În urma lor trecea plutonul logistic alcătuit dintr-un domn cu un căruț care striga ”fiareee looom!”, un copil îmbrăcat sumar care mesteca un covrig și un cățel șchiop care poftea la respectivul covrig. Probabil că eficientizaseră munca oferind servicii complete. Mai cântau un colind, mai primeau un cozonac, mai o bobină… .

Liniștea sufletească a fost temporară deoarece unul dintre războinici a ridicat o portavoce la gură și a început să strige un fel de cântec de jale atonal, un blestem de îngropăciune sfâșietor, duios, dar în același timp înfricoșător în misterul lui. Te lua de la inimă. Cânta într-o limbă familiară, dar necunoscută în același timp, într-o cheie muzicală învățată acum mii de ani, pe o altă planetă, și răspândită folcloric într-un popor extraterestru refugiat pe Pământ. Era un colind disonant, înspăimântător și trist, acompaniat de tobe de război și aburi de alcool, ce și-ar fi găsit locul mai degrabă la înmormântarea lui Genghis Han, decât într-un cartier obișnuit din București. Dacă închideai ochii, vedea stepa noroioasă plină de săgeți și războinicii însângerați adunați în jurul marelui cuceritor răpus în mijlocul bătăliei.

Încet încet, procesiunea s-a îndepărtat agale, adunând tradiționalii covrigi, țevi de aluminiu conforme cu datina, un cuptor cu microunde ruginit, cozonac și bancnote aruncate de pe la ferestre. Fără să vrea a confirmat din nou teoria mea că noi, românii, nu suntem de pe această planetă, ci am fost alungați aici din cu totul altă parte. Probabil furam clanțe și fire de cupru într-un alt sistem solar și cineva s-a săturat. Poporul ăsta e prea ciudat și plin de idiosincrazii, ascunde prea multe mistere. Logica și realitatea statistică sugerează că, la câte teorii ale conspirației circulă prin România, măcar unele trebuie să fie adevărate. Eu sunt un mare adept al acestor teorii ale conspirației. Până la urmă sunt român și nu mă pot abține. Moștenesc aceeași paranoie adânc înrădăcinată genetic, probabil foarte similară cu teama de care suferea și Burebista la gândul că o să-i descopere romanii laserul de sub Carpați.

Adică eu nu știu exact dacă Iisus era dac, deși am suspiciunile mele, dar eu chiar cred că Tăriceanu e extraterestru din ăla reptilian deghizat și, dacă îi crăpi capul cu o bardă, îi iese lumină pe-acolo. Și dacă nu-i iese, ne cerem scuze și aia e… . Ce știu sigur este că Iliescu nu face parte din bucla noastră spațio-temporală. El poate muri numai în ianuarie 1948, călcat de vagoanele cu aur și nestemate cu care a fugit Regele Mihai din țară. Undeva într-o arhivă secretă a Securității există o poză cu Ion Iliescu când îi făcea Mao glume cu deget în cur.

Dragnea, de exemplu, nu fură pentru că nu are bani să trăiască liniștit în județul Brazilia. El fură pentru că vrea să se întoarcă înapoi în galaxia lui. E doar în prima fază a proiectului. A furat suficient încât să poată iniția programul spațial prin care să trimită primul robot românesc pe Marte, în vederea construirii unei viitoare ferme de porci. Cel mai probabil Ciorbea va fi robotul pentru că este cât de cât autonom. Viorichii Dăncilă nu-i ajunge firul până acolo.

Traian Băsescu nu dârdâie, nu bâțâie și nu tremură. El oscilează precum atomii de Cesiu din ceasurile nucleare. Măsoară timpul de înjumătățire atomică a radioactivității din Parlament. Când se întâlnește cu Elena Udrea, oscilează împreună în sincron perfect și creează ceea ce fizicienii denumesc sincronizarea cuantică a particulelor. Orice distanță, dosar penal sau vid de putere ar fi între ei, amândoi oscilează mereu la fel.

Și astea sunt doar câteva din teorii. N-am apucat să vorbesc despre Adrian Năstase care era cât pe ce să dea în vileag originea extrapământeană a românilor când s-a împușcat în gât. Un om obișnuit ar fi murit, dar scutul energetic ce înconjoară fiecare român deviază traiectoria proiectilelor și apără pe individ de moarte sigură. Așa se explică de ce, la Revoluție, Armata trăgea în Securitate, Securitatea trăgea în teroriști, teroriștii trăgeau în Armată și gloanțele erau deviate ba în populație, ba în Casa Radio, ba în Televiziune – de mergea bunică-miu de-a bușilea cu ciorba prin casă că mai fluiera câte un glonț.

Când a terminat bunică-miu, Dumnezeu să-l ierte, felul întâi și s-a întors de-a bușilea în bucătărie după sarmale, a plesnit prin fereastră un glonț terorist care s-a înfipt direct între ochii bunică-mii, în tabloul lor de la nuntă. Așa de puternic este scutul energetic al românului că bunică-miu a scăpat de toate gloanțele trase asupra sarmalelor lui și a murit de băutură, ani mai târziu, înecat cu placa dentară. Bunică-mea a mai trăit zece ani, contrar spuselor ei că i s-a prevestit moartea de când i-a lovit glonțul poza de nuntă. Probabil a avut scutul mai bun.

Chiar dacă nu crezi în toate celelalte teorii, e suficient să te uiți în jurul tău pe stradă ca să descoperi că aici, pe teritoriul României, este leagănul civilizației umane. Suntem într-adevăr poporul ales. De cine? Nu știm. Pentru ce? Rămâne de văzut. Cert este că vom afla doar când vom desluși spusele din cântecul de jale al colindătorului respectiv. Nu va fi foarte greu pentru că băieții încep să bată tobele de la șapte dimineața și trec pe strada mea de vreo patru cinci ori pe zi. Unul dintre noi va trebui să-i tranchilizeze și să-i prindă, ca să scoată vorbele de la ei. Datorită scutului energetic al românului, pușca cu tranchilizante nu prea dă rezultate, dar eu am pregătit deja undița de răpitor cu un coniac legat la capăt. Îi prindem sigur și scoatem noi adevărul de la ei.

Poate îţi place altceva

1 comentarii

Leonard decembrie 12, 2018 - 3:08 pm

La inceputul anilor 90 ,dupa cadera ,,cortinei de fier” ma gandeam ca sunt generatia de sacrificiu si ca trebuie sa contribui la relansarea economica a tarii. Dupa mai bine de 10 ani mi-am luat lumea un cap, : obosit , plictisit si turbat de furie…mi-am dat seama ca pierdusem timpul de pomana. Cate generatii se vor mai sacrifica, sau cand se va schimba mentalitatea romanului….

Reply

Comentezi?

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.