Cel mai înspăimântător
coșmar

autor Dan Pavel aprilie 29, 2018
Cel mai înspăimântător <br> coșmar

Mă întorceam de la plimbare cu soția la braț. La un colț de stradă ne-a oprit o voce tremurândă: ”Dacă nu vă supărați, mă ajutați și pe mine, vă rog din suflet!”. Inițial am crezut că este vorba despre cerșetoria clasică. Toate patetismele cerșetoriei încep cam la fel și, în timp, te imunizezi fără să vrei la toată sărăcia care putrezește pe străzile orașului. Primul instinct a fost să ignor, dar vocea interioară a sărit cu gura pe mine că nu este normal să ignori pur și simplu și m-a obligat să întorc capul către sursa rugăminții. Era o bătrână cu ochi tulburi care tremura sprijinită într-un baston scorojit. Era îmbrăcată murdar și sărăcăcios, iar în cealaltă mână ținea o pungă de plastic la fel de murdară și aproape goală. Pe cap purta o pălărie de pescuit arsă de soare și care nu se asorta în nici un fel cu restul ținutei încropite din vechituri probabil donate și pantofi bărbătești cu multe numere prea mari. Bătrâna continuă: ”Vă rog din inimă, dacă puteți și nu e deranj, să mă ajutați să traversez strada să mă duc la mine pe bancă, că m-a călcat mașina aicea și mi-e frică să traversez! Sunt aproape oarbă. Nu văd bine deloc și m-a călcat mașina aicea când traversam!”. Ne-am întors din drum fără ezitare și am decis să o escortăm de braț până la ea la bloc.

Pe drum, baba își cerea iertare, la fiecare doi pași, că ne-a ținut din treabă și că ne-a deranjat. Apropierea de ea m-a obligat să-i văd toate detaliile feței. Mi-a apucat simțurile cu toată forța și m-a strivit cu capul de realitatea cruntă pe care nu simțeam nevoia să o înfrunt și azi,  în singura mea zi liberă. Înaintea mea tremura o față schimonosită de durere și brăzdată de bătrânețe, cu ochii alburii și înconjurați de numeroase cicatrici chirurgicale, imprecise și cu margini inegale, ce trădau lucrătura unui chirurg plictisit și prost plătit. Un drum care nouă ne-ar fi luat două minute s-a transformat într-o călătorie de jumătate de oră, cu pași tremurânzi și pauze dese, cu instrucțiuni și etape pregătitoare pentru urcat și coborât borduri și, în general, cu toate procedurile necesare pentru escortarea unui nevăzător printre obstacolele urbane. Agățată de brațul meu bătrâna ne povestea cum a călcat-o unul cu mașina și ne arăta locul faptei. Era o alee printre blocuri, nicidecum un drum de circulație intensă, dar bătrâna nu știa chestia asta. Pentru ea toate drumurile deveniseră periculoase. Ne povestea cum domnul respectiv a trântit-o la pământ cu mașina și a refuzat să coboare din mașină ca să o ridice de jos. A scos capul pe geam și i-a strigat: ”Stai cuminte, că n-ai murit! Dacă n-ai murit, e bine!”. Inițial bătrâna a vrut să-l blesteme, dar s-a răzgândit și a decis că nu e normal să facă chestia asta… nu-i creștinește.

Tot pe parcurs ne-a povestit de pensia mică, de medicamente, de ce ar fi vrut și ce i-ar fi plăcut. Ar fi vrut să meargă la piață unde se organiza o adunare de tarabagii cu fripturi și mititei, cu produse tradiționale și bere rece. Evenimentul se ținea la o distanță de două stații cu autobuzul. Pentru ea era un vis imposibil. Pentru a parcurge această distanță ar fi trebuit să meargă vreo cinci sute de metri printre gropi, în șantierele interminabile din Drumul Taberei, să ghicească culorile semafoarelor de pietoni, să nimerească singură stația de autobuz, să deosebească cu ochii ăia autobuzul de un camion, să ghicească autobuzul potrivit, să poată urca în el, să vadă stația unde trebuie să coboare și să poată coborî din autobuz fără să-și rupă ceva. Din punctul ei de vedere, piața putea fi la fel de bine pe partea cealaltă a planetei. Pășeam împreună încetișor, eu aplecat ca să ajungă la brațul meu, ea înfricoșată de fiecare denivelare de teren. Se plângea că nu mai are dinți, că nu vede și că e greu la bătrânețe. Își cerea iertare de la noi, din doi în doi pași, deși amândoi încercam să o asigurăm că nu e cazul și că ne face plăcere să ajutăm.

Așa am ajuns la coșmarul meu, la cea mai groaznică temere. Nu mă tem de război, de boală sau de moarte. Nu mă tem de ruși, de forțele oculte, de evrei sau de americani. Ceea ce mă înspăimântă cu adevărat, ceea ce mă ține treaz noaptea și mă zguduie din toate încheieturile, este că îmbătrânesc în România. Nu am o frică mai mare decât asta. Mă îngrozește această realitate… că voi îmbătrâni aici. Aici unde nimeni nu dă doi bani pe tine, aici unde te calcă mașina și nu te ridică vinovatul din stradă. Aici unde chirurgul își bate joc pentru că ești bătrân și sărac, ești prost sau neputincios și nu ai ce să-i mai faci. Nu te poți plânge, că nu te-ascultă nimeni, nu te poți văieta pentru că durerea e normală și nu poți mânca o friptură pentru că e prea departe. Aici unde dacă nu mai produci și nu mai contribui, poți să mori liniștit, cu cât mai repede cu atât mai bine. Aici unde ne ții din treabă și ne supui la cheltuieli. Îmbătrânesc aici, într-un stat falit, pe un pământ care nu mai rodește. E pârlogit de incompetență, de mafii odioase și de încuscreli satanice între demoni ai îndestulării. Îmbătrânesc condus de scârbe și farisei îmbuibați care își abandonează bătrânii în propria urină, îi lasă să moară în sărăcie sau să putrezească de vii făcând escare pe paturi ruginite de azil. Aici unde se fură pensiile, unde se irosește mâncarea, unde se batjocorește suferința și se sabotează democrația, unde bătrânilor li se fură a doua felie de pâine doar ca unii să aibă a doua mașină. Îmbătrânesc aici unde bătrânii sunt pupați în frunte și folosiți ca masă de manevră în toate cumetriile politice, dar sunt izolați cu bună știință, ținuți captivi în sărăcie și ignoranță.

Asta mă sperie cel mai rău. Că voi ajunge încă o statistică, o păpușă stricată reprezentată electoral de către o coală A4, o victimă cu ochii tulburi și hainele desperecheate. Se spune că nivelul unei civilizații poate fi judecat după cum își ocrotește cele mai fragile și mai neajutorate categorii. Dacă e așa, mi-e teamă că România încă nu a ieșit din Evul Întunecat.

31 commentarii
117

Poate îţi place altceva

31 commentarii

Catalin aprilie 29, 2018 - 1:23 pm

Suntem o tara care ne tinem oamenii cu dezabilitati ascunsi prin case si temnite. Le e practic imposibil sa iasa din casa din punct de vedere logistic.

La o prima vedere cand iesi printr-o tara vestica ai crede ca aceste tari sunt pline de astfel de oameni ( ca pedeapsa de la Dumnezeu ca duc o viata “degenarata”). De fapt aceste tari punct cu adevarat semnul egal intre oameni cu dezabilitati si ceilalti.

Da, inca un capitol la care suntem in evul mediu.

Reply
UNUL mai 3, 2018 - 2:16 pm

Vă e greu să admiteți că este posibil ca poporul român să fie mai viguros decât alte popoare?!

Reply
Andreea mai 16, 2018 - 8:48 am

Meaning?

Reply
Vladyk mai 16, 2018 - 11:58 am

Dan Puric, tu esti ma?

Reply
Mona aprilie 29, 2018 - 1:24 pm

Trist și adevărat. Mama mea are 64 de ani. Am mers cu ea la medic și toate acuzele ei au fost puse pe seama vârstei. Medic fiind, la rândul meu, am încremenit în fața lipsei de bun-simț. Pentru că aici nu mai e vorba de ignoranță, neștiință sau prostie. E lipsa crasă de bun-simț și a fărâmei de empatie.

Reply
TmBlog aprilie 29, 2018 - 1:42 pm

Frica asta o am si eu, dar parca nici nu as vrea sa plec din tara asta. Cred ca ce putem face este sa nu depindem de stat la batranete, adica sa incepem sa punem banuti la economii de pe acum. Alta solutie eu nu o vad.

Reply
Dorin aprilie 29, 2018 - 1:45 pm

La mine nu mai exista nici macar frica asta, m-am obisnuit cu gandul asta. De patru ani, de cand nu imi mai gasesc un loc de munca decent in tara, conform pregatirii si experientei ce o am ( treizeci de ani de munca efectuati aici), m-am obisnuit cu gandul ca voi pieri batran, bolnav, parasit de societate, cu o pensie mizera si pe sarite (de unde bani sa mai plateasca pensiile neputinciosilor?). Pe zi ce trece, viata in Romania devine o ruleta ruseasca, un calvar, o penitenta pentru pacatele stramosilor. Acum ma zbat, ca multi altii, sa-mi gasesc (prea tarziu) un rost in lumea larga, unde istoria si batranii sunt respectate, sunt cheia de bolta a viitorului… Vai de noi si de viitorul urmasilor nostri… Multumesc pentru text… Ucigator de real! Cosmar!

Reply
gigi aprilie 29, 2018 - 2:01 pm

ma copii ,daca aveti sub 40 de ani fugi dracu in alta tara ca veti gasi de lucru , si mai aveti timp sa faceti macar 20 de ani de vechime ….
insa cel mai important este ca veti beneficia de un sistem medical pus la punct ,adica nu veti muri ca prostii , …
voi sunteti timpiti ,? nici nu ajung 100 de ani pt a pune romanika pe linie dreapta …

Reply
Tyqa aprilie 29, 2018 - 2:48 pm

„Se spune că nivelul unei civilizații poate fi judecat după cum își ocrotește cele mai fragile și mai neajutorate categorii.”

Ai greșit parafrazarea. Don’t make this about yourself.

Reply
Dan Pavel aprilie 29, 2018 - 2:55 pm

Mi-e teamă că nu înțeleg ce vrei să spui. Elaborează…

Reply
Mirela aprilie 30, 2018 - 3:23 am

„Gradul de civilizație al unui popor se măsoară după felul în care își tratează animalele.” – Mahatma Gandhi
La asta s-o fi referit TYQA, deși nu cred că ai avut în vedere citatul acesta.
În ce privește textul tău, m-a făcut să plâng amar. Nu pentru mine, pentru că eu, cumva, m-am pus la adăpost, alegând să sufăr acum de dor de tot ce am lăsat acasă, decât să sufăr de neputință peste 20-25 de ani. Mă gândesc, însă, la cei de acasă, care sunt conștienți de ceea ce îi va apăsa peste o vreme… Mie, sistemul imbecil din România mi-a omorât în pântece copilul, acum 10 ani. Știu că nu va avea cine să îmi închidă ochii. Dar mai știu că voi avea, totuși, șansa de a muri cu demnitate, într-o țară care știe să își respecte nu doar cetățenii ei, ci și vitregiții, oropsiții născuți de alte țări și alungați apoi ca niște nedoriți de nimeni.

Reply
Andreea mai 16, 2018 - 8:50 am

Eu am feeling-ul ca replica se dorea a fi un atac :)))

Reply
Stefania Bancuta aprilie 29, 2018 - 3:54 pm

De obicei mă faceți să râd cu lacrimi. Astăzi, după ce v-am citit, am plâns cu lacrimi de furie și de neputință. Din păcate, aveți perfectă dreptate. Am încetat să mai cred că stă în puterea fiecărui dintre noi să schimbe ceva. De data aceasta trebuie să fim mulți și foarte hotărâți. Aștept cu nerăbdare catalizatorul.

Reply
Anonim aprilie 29, 2018 - 4:51 pm

Scrii foarte frumos, chiar dacă relatarea e tristă

<3

Reply
Mişu aprilie 30, 2018 - 6:19 am

Bre, cand vrei sa ma faci sa rad, rad cu lacrimi. Da’ si cand vrei sa ma faci sa plang iti iese de minune.

Reply
Uica Nitza aprilie 30, 2018 - 7:00 am

„sute de metrii”? Pai, atuci sa fie si „voi imbatranii”. Suntem bucuresteni ori nu mai suntem?

Reply
Dan Pavel aprilie 30, 2018 - 5:34 pm

Mulțumesc pentru corectură. Se mai întâmplă când scrii la repezeală. Se putea și fără sarcasm, dar mă bucur că s-a putut și așa bucureștenește…

Reply
Ioana aprilie 30, 2018 - 9:12 am

Ma bucur din suflet ca am descoperit acest blog, iti multumesc pentru ce scrii!

Reply
gigi aprilie 30, 2018 - 9:24 am

Tipul recunoaste ca prima lui reactie a fost sa ignore batrana dar se plange ca i-e frica sa ajunga ca ea pentru ca vor fi altii ca el care nu-l vor baga in seama.

Adica vrem sa ne fie bine dar nu suntem dispusi sa facem nimic in privinta asta.

Reply
UNUL mai 3, 2018 - 2:02 pm

Cum nu face nimic? Își deplânge soarta de viitor asistat social, în loc să pună osul la treabă și să-și facă rezerve pentru zilele când o ajunge ”o păpușă stricată”, așa cum ajungem toți, dacă trăim destul.

Reply
Georgiana aprilie 30, 2018 - 1:27 pm

Personal cred ca frica aceasta o are tot romanul. Eu nu imi doresc sa imbatranesc intr-o astfel de tara.. si de aceea traiesc in alta tara momentan fără prea multe speranțe de a mă întoarce în românia. Decizia de a părăsi țara mi-a salvat viața, dacă aș fi ajuns pe mâna medicilor din românia nu aș fi avut nicio speranță..

Reply
Mircea aprilie 30, 2018 - 10:14 pm

Adevărat …e o problemă care te pune pe gânduri….(am avut un atac cerebral cu pierdere de memorie…soacră-mea stă la noi tot cu pierdere de memorie nu și-a mai revenit) ce facem dacă nu vrem să deranjăm și nu ajunge pensia pt.azil.Soluția …(referitor la poza cu linia întreruptă)….îndreptăm lucrurile…

Reply
Mariana mai 1, 2018 - 10:08 am

Știu că e o picătură într-un ocean, dar nu am putea face ceva pentru ea? D-voastră știți unde locuiește – nu am putea face o colecta online pentru a-i plăti un medic bun ? Poate s-ar mai putea face ceva pentru ochii ei, iar dacă și-ar recupera – fie și parțial – vederea, poate viața ar fi mai simplă și pentru ea. În plus, știu că unele primării au servicii de ajutor la domiciliu pentru bătrâni – oare o fi cazul și în București? (nu e nici o ironie aici, chiar nu știu) Există posibilități și pentru bătrâna aceasta, dar de obicei trebuie cineva care să se intereseze, să se ocupe de partea birocratică… Nu are familie, nu are pe nimeni ?

Reply
George mai 1, 2018 - 4:04 pm

Oau…, s-au adunat toate bocitoarele pe postarea asta, in frunte cu tine Dane. Ati exagerat cu ceva de ziua muncii?
ORICUI ii e frica sa îmbătrânească si in orice țara! Am uitat oare zicala ca fiecare doarme cum isi asterne? Si pana la urma te si contrazici, adica cum nu te ajuta nimeni cand chiar tu ai ajutat; esti un nimeni? 🙂 Eu insumi am ajutat persoane in varsta aflate in dificultate si nu cred ca vreuna din cunostintele mele ar face altfel. By the way la Toronto homeless-i sunt vanati si omorati prin parcuri.

Reply
Mara mai 2, 2018 - 2:20 am

Nu știu cum merge treaba acolo, poate merge bine. oricum, există: http://www.telefonulvarstnicului.ro/

Reply
Sarchis Dolmanian mai 2, 2018 - 9:20 am

Ai perfecta dreptate, doar ca intreaga specie este cat se poate de ‘complexa’.
https://nicichiarasa.wordpress.com/2018/05/02/we-are-a-very-complicated-species/

Reply
UNUL mai 3, 2018 - 2:20 pm

Urâsc cenzorii, dar iubesc cenzura! ( Your comment awaiting approval)

Reply
Dan Pavel mai 4, 2018 - 8:04 am

Scuze, n-am intrat zilele astea pe blog și n-am apucat să aprob comentarii. Nu obișnuiesc să cenzurez decât înjurături gratuite, dar am avut prea mult de muncă… .

Reply
Ce se mai întâmplă în România 18 – 18 – Economie 101 mai 7, 2018 - 9:53 pm

[…] Cel mai înspăimântător coșmar […]

Reply
Victor mai 16, 2018 - 4:06 pm

Păi se putea să nu băgați voi politică cu Baba electorală? Soroșiștii dreakului …

Reply

Comentezi?