Blestemul
lui Mihai Viteazu

autor Dan Pavel martie 30, 2018
Blestemul <br>lui Mihai Viteazu

Când l-am trădat pe Mihai Viteazu, acesta ne-a blestemat cu limbă de moarte, pe toți românii, să ne îngroape un popă plictisit care nu crede ce spune și să dea Dumnezeu să avem parte de o clasă conducătoare de statura pe care o merităm, adică una alcătuită din pitici politici cu ascuțimea intelectuală și carisma unor ligheane de plastic. Ne-a urat generații întregi de faliți moral, captivi în meandrele concretului ca niște claponi prinși într-un mal de noroi în care nu știu niciodată dacă să iasă sau să ciugulească boabele de iahnie nedigerată din rahatul forțelor oculte.

Așa se face că, astăzi, avem parte de o panoplie de tacâmuri boante, numai linguri găurite pe post de guvernanți, o generație de politruci care a uitat până și limba română, d-apoi ce este acela patriotism. Să spui despre guvernul acesta că este alcătuit din politicieni e ca și cum ai spune că Iliescu este erou al Revoluției sau că tratamentul cu cristale și bioenergii este intervenție chirurgicală. Cred că dacă scoți din rând cinci social democrați, de la vârful partidului, și îi pui să-ți enumere două principii ale democrației sociale, trei vor încerca să-și citească eticheta sacoului, unul o să te înjure de mamă și ceilalți doi vor cita discursul lui Obi Wan Kenobi, din Războiul Stelelor. Ca să ne înțelegem, Darth Vader era mai socialist decât ăștia. Nici măcar cel mai împătimit fan, genul de susținător care ar agăța un afiș electoral în luneta tractorului ca să nu se bronzeze pe forma maioului, nu poate spune că acest guvern este alcătuit din somități demne de respect.

Blestemul lui Mihai ne-a adus în această buclă de spațiu-timp, un crâmpei de univers în care guvernul cere Uniunii Europene să ne scoată din rahat, pentru a nu știu câta oară, sub forma Viorichii Dăncilă care îi scrie lui Moș Crăciun să ne aducă cinci damigene cu imunoblobulină, trei găleți cu imunoglobină, un butoi de imoglobină, doi curcani jupuiți și o vadră de murături în saramură, în caz că nu ne ajunge imunoglobulimea la toți pacienții. Eu aș fi cerut și o rachetă de plastic, un cd cu Romina Power și un iPhone 5 dacă tot… . Le aduce un nepot de-al lui Timmermans cu rata de Ștorobăneasa, direct la autogara Rahova. Atât s-a putut la nivel ortografic și ortoepic. O întreagă echipă guvernamentală, alături de consilieri și specialiști în comunicare, au reușit să scrie raportul lui Tudose, interjecțiile demne de atac cerebral ale ministrului educației și imunoblogulina Viorichii. Culmea e că, în celelalte 485 de zile lucrătoare impozabile, cât are un an din capul guvernului, Uniunea Europeană este dușmanul poporului, elementul subversiv care vrea să ne dezbine și să ne ia țara de sub picioare. Oculta, mă-nțelegi? Nu și săptămâna asta. Acum avem nevoie de mecanismul de protecție civilă ca să putem astupa o gaură creată de somitățile astea. Ironia face ca viața lui Mihai Viteazu să fi depins de noi, iar acum viața noastă depinde de ăștia.

Eu nu am batjocorit imaginea premierului și nu am făcut glume facile despre aspectul, cu mantie sau fără, al distinsei doamne. Nu le-am făcut pentru că, până la urmă, se vede clar că doamna premier este o femeie obișnuită, simplă, din popor. Este ca orice altă ”Savetă”… probabil o mamă bună și o nașă mare pe cinste, care poate juca o periniță excepțională. Este o femeie care, până să fi picat ghinionul pe ea și să se trezească în guvern, probabil că făcea o tochitură de te lingeai pe degete și se culca seara cu bigudiurile pe cap, moțăind în fața unei telenovele turcești. Sunt convins că, dacă ai fi nimerit la ea în bătătură acum cinci ani, te primea cu omenie, te servea cu o ciorbică de fasole cu ceapă roșie de crăpai mâncând, o țuiculiță bună și, când stăteai să-ți mai revii din festin, încerca să te însoare cu fii-sa. Ea, săraca, probabil că visa cel mult să-și trimită copiii să facă școală la București și nu spera vreodată să schimbe gumarii pe pantofi cu toc și să înlocuiască bătătura cu covorul roșu. Dar ăsta este blestemul lui Mihai. Nu știi când te lovește. Pe ea a adus-o soarta în lumina reflectoarelor și pe buzele unui popor întreg, în timp ce șeful ăl mare scoate cărbunii încinși cu mâna ei.

Așa s-a întâmplat și cu Tudorel care era foarte fericit ca ucenic mecanic la el, în comuna Vulturu. Nu-l bătea nimeni la cap, daciile și tractoarele erau ușor de reparat, programul era flexibil, iar maistrul mecanic era un om cumpătat și nu avea palmă grea. Cine s-ar fi așteptat ca Tudorel să fie acostat de cadrele partidului comunist și să fie propulsat amețitor spre funcția de procuror în Panciu și, mai târziu, decan al facultății de drept din Iași? Dacă nu exista blestemul, cel mai probabil că, în ziua de azi, Tudorel Toader ne-ar fi mințit că o să dureze zugrăveala doar două săptămâni și că nu i-au ajuns sacii de clebăr, în timp ce sugea urmele de carne de pe pielița unui parizer. Este nedrept să cerem de la oamenii aceștia să pronunțe ceva corect. Mai simplu ar fi să ne cerem iertare de la Vodă și să aprindem o lumânare ca să ridice blestemul. Iartă-ne Măria Ta Mihai Vodă, că suntem proști! Iartă-ne Brâncovene, iartă-ne Cantemir, Burebista, iertare Țepeș Doamne, mii de scuze Măriei Tale Cuza Vodă, înțeleptul și iubitorul de oameni și tuturor domnitorilor care au încercat să facă ceva pentru poporul ăsta fără spinare și au sfârșit sub satâr sau aruncați în noroi! N-o să meargă pentru că Mihai Viteazu e răzbunător și încă mai trage speranță că o să câștige Gabi Firea președinția.

2 commentarii
18

Poate îţi place altceva

2 commentarii

Petru Mehnu aprilie 1, 2018 - 2:38 pm

Cei cinci pesedei sunt de fapt sase. Ce sa fac? Asa iese la numaratoare…

Reply
Dan Pavel aprilie 1, 2018 - 4:31 pm

Știu,e intențional… 🙂

Reply

Comentezi?